Treceți la conținutul principal

Poate îți prinde bine ție, sfatul... om drag!

…poate îți prinde bine ție, sfatul. Sau poate trebuie s-atingi fundul abisului, cu fața-n jos. Ca să-nțelegi. Că nu te poate ajuta nimeni. Nimeni. Atunci când ești gata despletit la suflet, și amenajat procustian de alții. Care te-au învins. Încet și sigur. Metodic. Forțându-te mereu ca Să te schimbi cumva. Să vorbești altfel. Să nu ai patos. Să-ți asumi prioritățile altora. Să te asortezi cu ei. Ei. Cei din liga A. Te-au desfăcut, șurub cu șurub. Te-au examinat și au decis că faci zgomot. Ți-au smuls bucăți de suflet și au zburat cu ele-n clonț. Și peste astea, sst, calmează-te, topește-te, blendează-te printre mediocri, ei sunt peste tot și a lor e împărăția românească. O singură persoană îți spune mulțumesc? Prinzi aripi, dar ți le taie ceilalți, până ajungi la colț. Uită-te în jur, ne-au copleșit. Iar dacă îți spui, vag, din ce în ce mai vag, era bine cum eram, simțeam, zâmbeam și primeam soare, te-apucă amețeala de parcă stai pe marginea abisului, dacă mă-

De ce ne indragostim? ( cine ne tot pune sa iubim? )


"- De ce ne indragostim? - De prosti, bineinteles!"




Aceasta este discutia pe care am avut-o acum cateva zile cu o prietena. Tipa fusese parasita de cateva ori si a prins "boala" pe cupidon. Saraca...Revenind la subiect, de ce ne indragostim?!



Hai sa iti spun o mica poveste.

Stateam frumos pe o banca si asteptam pe cineva. Soarele stralucea, pasarelele ciripeau si totul era frumos. Era genul de zi ingrozitor de calduroasa de vara iar eu eram foarte obosit si foarte insetat. Pana aici toate bune si frumoase.
Deodata imi ridic privirea si o zaresc. Nu stiu de unde a aparut, cine a trimis-o sau daca a durut-o cand a cazut din cer dar am ramas blocat. Blocat si...indragostit, bineinteles. 

Nu vreau sa cred ca ma indragostisem de o tipa pe care nu o mai vazusem niciodata doar pentru ca eram prost (asa cum imi spusese o prietena) asa ca am incercat sa imi dau niste raspunsuri.

Deci? Ce dracu s-a intamplat?

Raspunsul este simplu. Totul tine de mintea noastra si de felul in care am fost programati de mama natura.

Daca esti singur sau in afara unei relatii  atunci mintea ta va fi intr-o continua cautare pentru acel partener de mult asteptat.


Chiar si daca tu crezi ca nu iti pasa de relatii sau in momentul de fata nu esti in cautarea uneia, tot te vei indragosti de acea persoana care iti indeplineste criteriile din subconstient. Este...destinul tau, daca asta te face sa imi acorzi putina atentie.


Dar de ce tocmai ea? De ce nu oricine altcineva?

Fiecare dintre noi are in mintea sa o mica listuta cu niste criterii pe care ni le dorim la viitorul partener. Sa zicem ca este un test la care noi ii supunem pe ceilalti in mod involuntar. Ai trecut testul? Felicitari, esti fericita norocoasa a inimii mele.


Daca o persoana nu indeplineste mai multe criterii de pe aceasta lista atunci devine "neinteresant" pentru mintea ta, deci si pentru inima ta, deci il bagi la lista cu prieteni. (friendzoned)

Criteriile de selectie difera de la om la om. Acestea depind de experienta, trairile si educatia fiecaruia dintre noi.


Hai sa iti dau un exemplu (fictiv) de cum un baiat pe nume X, se indragosteste de o fata care ii "satisface" primele 3 criterii din subconstient.


Primul criteriu. Ea trebuie sa aiba un minim de educatie.

Al doilea criteriu. Ea trebuie sa fie blonda ( X a avut in trecut numai relatii esuate cu blonde asa ca in subconstientul lui el vrea sa isi demonstreze ca poate reusi mai mult)

Al treilea criteriu. Ea nu trebuie sa fie timida ( X a fost un copil foarte timid si de aceea nu vrea ca viitoarea lui partenera sa fie timida.)


Daca X este singur si intalneste o super tipa care sa zicem ca are parul saten, atunci cel mai probabil el nu se va indragosti de ea (fara a intelege ca adevaratul motiv este acela ca nu i-a indeplinit un criteriu principal din subconstient.)






Multe persoane nu inteleg acest mecanism. De aceea ei tind sa spuna ca iubirea este un mister, o forta magica care te loveste cand te astepti mai putin.

Este si o mica parte de adevar aici. Putini dintre noi ne cunoastem aceste criterii si de aceea atunci cand acestea sunt satisfacute ne indragostim, pur si simplu, fara a sti ce ne-a lovit.



Odata ce ai descoperit care sunt criteriile tale de selectie vei intelege de ce te indragosteti de anumite persoane si vei putea face anumite persoane sa se indragosteasca de tine.


De ce unele persoane nu isi revin dintr-o despartire?
Deoarece ei cred in mitul sufletului pereche. Ei sunt de parere ca numai o singura persoana pe lumea asta le poate indeplini criteriile si drept urmarea, odata pierduta acea persoana, vor ramane singure pentru totdeauna. O prostie!


Si totusi...


Exista dragoste la prima vedere?

Da, exista!



O sa ma intrebi pai si cum imi poate indeplini aceste criterii daca eu nici nu am vorbit cu el/ea?
Simplu. In criteriile noastre de selectie pot aparea si elemente de aspect, comportament etc. Doar simplul motiv ca este blond, are un iphone si pare a se descurca in viata te poate face sa te indragosteti ( FARA A SPUNE UN SINGUR LUCRU!)


Sau..


Te poti indragosti de cineva doar pentru ca iti aminteste de o persoana din trecut. (adesea ne indragostim de persoane ce seamana cu fostii parteneri) 


Ai grija ce criterii iti stabilesti. Daca acestea se refera doar la aspect, s-ar putea sa ai mult de pierdut in viata.

Sau...

Sa fii fericit/a cu un model. (iti urez succes)

Comentarii

Popular Posts

Cele 10 experiențe de viață ale lui V.

1.           Tu esti centrul universului, ramai acolo. Ca tanar stadent am invatat ca atunci cand te afli intr-un oras strain, trebuie sa iei coltul strazii cu atentie si sa iti tii mainile afara din buzunare. Cu alte cuvinte, este nevoie sa ramai echilibrat, vigilent si pregatit sa reactionezi la surprize. Gandeste-te la aceasta, este o foarte buna regula pentru orice situatie necunoscuta. Pastreaza-ti echilibrul si ramai centrat. Credintele omului despre realitate sunt fie arbitrare, fie accidentale. Alege sa fie arbitrare, atunci cand este posibil. Este intelept sa alegi credinte care iti intaresc sanatatea, sustin fericirea. Astfel, chiar daca lucrurile se intampla sau nu pentru un motiv anume, eu aleg sa cred ca da. Ma consoleaza si ma face sa fiu mai resemnat in a jongla cu suisurile si coborasurile inevitabile ale vietii. Exista un motiv pentru care fiecare traditie spirituala, in istorie, necesita rugaciunea si meditatia- ele sunt un antidot fata de confuzie. Protej

Poate îți prinde bine ție, sfatul... om drag!

…poate îți prinde bine ție, sfatul. Sau poate trebuie s-atingi fundul abisului, cu fața-n jos. Ca să-nțelegi. Că nu te poate ajuta nimeni. Nimeni. Atunci când ești gata despletit la suflet, și amenajat procustian de alții. Care te-au învins. Încet și sigur. Metodic. Forțându-te mereu ca Să te schimbi cumva. Să vorbești altfel. Să nu ai patos. Să-ți asumi prioritățile altora. Să te asortezi cu ei. Ei. Cei din liga A. Te-au desfăcut, șurub cu șurub. Te-au examinat și au decis că faci zgomot. Ți-au smuls bucăți de suflet și au zburat cu ele-n clonț. Și peste astea, sst, calmează-te, topește-te, blendează-te printre mediocri, ei sunt peste tot și a lor e împărăția românească. O singură persoană îți spune mulțumesc? Prinzi aripi, dar ți le taie ceilalți, până ajungi la colț. Uită-te în jur, ne-au copleșit. Iar dacă îți spui, vag, din ce în ce mai vag, era bine cum eram, simțeam, zâmbeam și primeam soare, te-apucă amețeala de parcă stai pe marginea abisului, dacă mă-

Astazi...

M-au obosit. Am incercat sa scap,dar oamenii mananca din mine si-mi cer sa-i ascult,sa-i invat,sa-i sfatuiesc,desi isi stiu deja raspunsurile la intrebari. M-am saturat. M-am saturat de oameni in general,asa ca prefer sa ma ingrop in jocuri,avand tiparele mele prestabilite din care nu ies: Age of Empires,Age of Mythology,Gothic, LoL si tot ce tine de ele. Prefer sa stau fara sa fac nimic decat sa socializez. Am obosit,si da,stiu ca ma repet,dar imi e atat de lene sa caut cuvinte care sa exprime acelasi lucru dar intr-o alta forma.Da,mi-e lene. Vegetez in fata computerului,si mi-e atat de lene incat,daca mi-e sete,prefer sa nu intind mana dupa sticla cu apa care e la doi pasi de mine si stau in continuare. Preiau energiile negative ale celorlalti si deja nu le mai pot controla,nu ca nu ar fi indeajuns ca sunt eu destul de plina de trasnete si fulgere,dar nu le descarc. De ce nu le descarc?Pentru ca nu tine de mine,pentru ca m-am obisnuit sa plece de la sine. Chiar acum ma sacaie una